Beneficiile concurenței, măsurate doar pentru consumatori

Una dintre secțiunile cele mai relevante ale raportului Comisiei Europene privind politica de concurență 2025 este cea dedicată beneficiilor concrete generate de aplicarea regulilor de concurență pentru cetățeni. Pe baza unei metodologii simplificate dezvoltate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Direcția Generală Concurență estimează că economiile directe generate pentru consumatori prin aplicarea normelor antitrust și de control al concentrărilor s-au situat, în 2025, între 12,4 și 21,9 miliarde de euro, echivalentul a aproximativ 60 până la 100 de euro per gospodărie pe an în perioada 2012-2025. Autoritățile naționale de concurență, reunite în Rețeaua Europeană de Concurență, contribuie cu cel puțin 50% suplimentar la aceste economii, ridicând suma totală la 100 până la 160 de euro per gospodărie pe an pentru perioada 2020-2024.

Aceste cifre sunt prezentate de Comisie drept o dovadă a impactului pozitiv pe care politica de concurență îl are asupra bunăstării cetățenilor europeni, contribuind, conform raportului, la productivitate, investiții, ocuparea forței de muncă și creșterea produsului intern brut. Din perspectiva organizațiilor sindicale, această metodologie ridică totuși o problemă fundamentală deoarece ea măsoară beneficiile politicii de concurență exclusiv prin prisma efectelor asupra prețurilor pentru consumatori, fără a oferi nicio estimare echivalentă privind efectele asupra salariilor, asupra ocupării sau asupra capacității lucrătorilor de a se organiza și negocia colectiv.

O astfel de abordare unilaterală produce o imagine incompletă, și potențial înșelătoare, a impactului real al politicii de concurență. O fuziune care reduce prețurile pentru consumatori, dar suprimă salariile prin consolidarea puterii de piață a angajatorilor rezultați, este înregistrată ca pozitivă în metodologia actuală, deși efectul net asupra bunăstării lucrătorilor poate fi negativ. Introducerea unor indicatori dedicați impactului pe piața muncii, precum estimarea economiilor salariale rezultate din prevenirea puterii de piață a angajatorilor sau măsurarea evoluției gradului de acoperire a negocierii colective în sectoarele vizate de intervențiile Comisiei, ar contribui semnificativ la legitimarea acestui domeniu de politică publică în fața lucrătorilor europeni, care percep uneori politica de concurență ca un instrument aflat exclusiv în slujba marilor corporații și a intereselor financiare.