Depopularea regiunilor de frontieră: de ce infrastructura singură nu oprește plecările

Cifra centrală a Comunicării COM(2026) 82 este demografică, nu militară. Între 2016 și 2025, populația regiunilor de frontieră estică ale Uniunii a scăzut în medie cu 2,6%, în timp ce populația UE în ansamblu a crescut cu 1,2%. Unele regiuni au pierdut peste 17% din locuitori în ultimul deceniu.

 

Pentru România, aceasta este o problemă familiară. Județele de la frontiera cu Ucraina și cele din vecinătatea Mării Negre se confruntă de mult timp cu plecări masive, cu îmbătrânirea populației rămase și cu erodarea serviciilor publice locale.

 

Comunicarea identifică un lanț cauzal precis. Fertilitatea scăzută, îmbătrânirea populației și emigrarea,  intensificate de riscurile de securitate crescute, de declinul economic și de incertitudine, au accelerat plecarea tinerilor educați și calificați. Aceasta a adâncit declinul demografic, ducând la deficite de forță de muncă, la finanțe publice slăbite și la închiderea sau reducerea serviciilor esențiale.

 

Comisia adaugă un element pe care sindicatele îl semnalează constant și anume acela că piețele imobiliare stagnează, iar valorile scăzute ale garanțiilor împiedică accesul la credite ipotecare. Riscul este declanșarea unui ciclu negativ de emigrare și de scădere a atractivității.

 

Comisia recunoaște, de asemenea, penuria cronică de profesioniști din educație, formare și îngrijire, agravată de îmbătrânirea populației și a forței de muncă.

 

De ce răspunsul propus este insuficient?

 

Măsurile enunțate sunt utile, dar aproape exclusiv de natură infrastructurală și instituțională: dezvoltarea comunitară plasată sub responsabilitatea comunității, inclusiv LEADER, o comunitate de practicieni pentru schimb de bune practici între municipalități, acces la echipamente critice prin achiziții comune, aplicarea la apelurile viitoarei Inițiative Urbane Europene.

 

Comisia invită de asemenea statele membre să prioritizeze reținerea tinerilor prin trasee de la educație către ocupare și prin instituirea unor scheme pentru primii cumpărători de locuințe în cadrul programelor de politică de coeziune, oferind împrumuturi cu dobândă redusă tinerilor profesioniști.

 

Această ultimă măsură este notabilă și merită susținută. Dar nu este suficientă.

 

Ce reține efectiv oamenii?

 

Un tânăr inginer din Suceava sau o asistentă medicală din Tulcea nu rămâne pentru un drum reabilitat. Rămâne dacă are:

 

1. Un venit din care poate trăi. Convergența salarială reală rămâne condiția principală. Fără ea, orice investiție în infrastructură produce doar o plecare mai confortabilă.

 

2. Predictibilitate.Contractul colectiv de muncă este instrumentul care transformă un loc de muncă într-o perspectivă. Acoperirea negocierii colective în România rămâne sub media europeană, iar refacerea ei este o precondiție a stabilizării demografice.

 

3.Servicii publice funcționale. Comisia însăși constată că limitarea capacității financiare a autorităților locale lasă aceste regiuni cu deficite cronice de personal în educație, formare și îngrijire. Fără finanțare adecvată a acestor servicii, nicio schemă de locuințe nu funcționează.

 

4. Calitatea muncii, nu doar existența ei. Un loc de muncă precar într-o regiune de frontieră nu reține pe nimeni.

 

Propunerea noastră

 

Solicităm ca planurile de parteneriat național și regional din CFM 2028 – 2034 să includă, pentru regiunile de frontieră, obiective explicite și măsurabile privind rata de acoperire a negocierii colective, nivelul salarial mediu comparativ cu media națională, ponderea contractelor pe durată nedeterminată, accesul la servicii de sănătate, educație și îngrijire de lungă durată.

 

Comisia precizează că statele membre vor trebui să atribuie coduri teritoriale care să permită urmărirea investițiilor în aceste regiuni. Această trasabilitate trebuie extinsă de la investiții la rezultate sociale.

 

Depopularea este, în ultimă instanță, un vot exprimat prin plecare. Se răspunde la el prin muncă decentă.