Logo UE, Guvernul Romaniei, POCA si Instrumente Structurale
Logo UE, Guvernul Romaniei, POCA si Instrumente Structurale

Autentifcare

Înregistrare

Eveniment FSLR la Moeciu


Federația Sindicatelor Libere din România (FSLR) a organizat, în perioada 6-7 decembrie 2024, un eveniment dedicat informării și consilierii pe tema provocărilor legate de șomaj, inflație și negocieri colective. Activitatea a oferit participanților o perspectivă amplă asupra impactului tranzițiilor economice asupra pieței muncii și soluțiile posibile prin dialog social.

 

Despre somaj: definiție și tipologie

Experții FSLR au explicat că șomajul reprezintă situația în care o persoană aptă de muncă, care dorește să lucreze, nu reușește să găsească un loc de muncă, evidențiind definiția adoptată de Biroul Internațional al Muncii (BIM), conform căreia o persoană este șomeră dacă:

  • Nu are un loc de muncă.
  • Este disponibilă să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni.
  • A căutat activ un loc de muncă în ultimele patru săptămâni.

Participanții au fost consiliați cu privire la diferitele tipuri de șomaj și la cauzele acestora:

  1. Șomaj structural: Cauzat de nepotrivirea dintre competențele disponibile și cerințele pieței muncii.
  2. Șomaj ciclic: Apare în perioade de recesiune economică.
  3. Șomaj fricțional: Afectează persoanele aflate în tranziție între locuri de muncă.
  4. Șomaj sezonier: Legat de industrii precum agricultura sau turismul, care depind de factori sezonieri.

De asemenea, experții și participanții au detaliat și alte criterii care clasifică șomajul în voluntar sau involuntar, de scurtă sau de lungă durată.

Impactul șomajului asupra pieței muncii

De mare interes a fost activitatea de analiză a caracteristicilor șomajului în România, cu accent pe:

  • Disparități rurale și urbane: Șomajul este mai mare în mediul rural din cauza lipsei de oportunități economice.
  • Vulnerabilitatea grupurilor specifice: Femeile, tinerii, vârstnicii și persoanele cu un nivel scăzut de educație sunt mai afectați.
  • Șomajul ascuns: Persoanele descurajate care nu mai caută activ un loc de muncă.

 

Dialogul social, rolul sindicatelor și forme de luptă împotriva șomajului

Participanții au apreciat în mod deosebit dezbaterea și consilierea pe marginea importanței dialogului social și a negocierilor colective în gestionarea șomajului:

  • Rolul sindicatelor: Reprezentarea angajaților în negocierea condițiilor de muncă și asigurarea siguranței locurilor de muncă.
  • Interacțiunea cu inflația: Indexarea salariilor și renegocierea contractelor colective pentru a proteja puterea de cumpărare.

Politici publice
Participanții au discutat necesitatea unor politici proactive pentru integrarea persoanelor vulnerabile pe piața muncii, precum subvenții pentru angajatori și programe de formare profesională.

 

Inflația și Puterea de Cumpărare

Participanții au înțeles cum inflația afectează direct puterea de cumpărare a salariaților, determinând necesitatea ajustării salariilor prin negocieri colective. Indexarea salariilor în funcție de inflație și introducerea clauzelor flexibile în contractele colective au fost identificate drept măsuri esențiale.

 

Concluzii 

„Șomajul este o situație negativă pe piața muncii care trebuie combătut prin demersuri și politici clare. Trebuie totuși avut în vedere că ocuparea deplină este un obiectiv dificil de realizat, iar din anumite puncte de vedere acest echilibru perfect în care toată lumea ar avea un loc de muncă poate fi considerat dăunător pentru economie. Protecția împotriva șomajului reprezintă un ansamblu de măsuri și politici implementate de guverne și organizații pentru a sprijini persoanele care își pierd locul de muncă și pentru a reduce impactul șomajului asupra indivizilor și economiei. Aceste măsuri pot fi financiare, sociale sau legislative și au scopul de a oferi securitate și stabilitate pe piața muncii.”

Aceasta este una dintre concluziile expertului Marin Florian, expert dialog social 1, îmbrățișată de toți participanții la evenimentul de informare și consiliere.

Evenimentul a reafirmat, încă o dată, cu și mai multă hotărâre, angajamentul FSLR de a sprijini dialogul social și de a găsi soluții pentru provocările pieței muncii. Participanții au dobândit competențe valoroase în analiza și abordarea șomajului și a inflației, contribuind la dezvoltarea unui mediu de lucru echitabil și sustenabil.

Pentru a fi la curent cu cele mai noi abordări în materie de dialog social, egalitate de șanse pe piața muncii, activitatea sindicatelor, impactul pe care îl are tranziția către o economie verde și digitalizată asupra muncii și ocupațiilor, vă invităm să vă creați un cont pe platforma noastră și să ne urmăriți pe rețelele sociale, pe canalele FSLR.

 


Conectează-te prin click aici pentru a putea adăuga un comentariu!