Inflație, salarii și convergență: cine a plătit efectiv șocul economic al războiului

Rata mediană a inflației armonizate a prețurilor de consum în statele membre de-a lungul frontierei estice a fost cu cel puțin 3,7 puncte procentuale peste media Uniunii. Creșterea medie anuală a PIB în perioada 2022–2023 a fost cu 1,9 puncte procentuale sub proiecția pentru UE. Situația a fost agravată de costuri de împrumut mai mari, de investiții și consum mai slabe, în timp ce cheltuielile de apărare au crescut.

Comisia adaugă o observație structurală: PIB-ul pe locuitor în regiunile de frontieră estică este cu 12 până la 21% mai mic decât în restul aceleiași țări, excluzând regiunea capitalei.

Anatomia șocului

Intensitatea energetică mai ridicată și dependența mai mare de gazul și petrolul rusesc au amplificat șocul provocat de creșterea prețurilor la energie și la alimente, împingând inflația la niveluri neînregistrate de decenii.

La aceasta s-a adăugat prăbușirea fluxurilor comerciale tradiționale. Înainte de război, Rusia reprezenta peste 30% din exporturile de utilaje ale Lituaniei, peste 40% din exporturile de produse alimentare procesate ale Letoniei și circa 50% din importurile de lemn ale Finlandei. Controalele mai stricte la frontieră și sancțiunile au perturbat comerțul, cu impact semnificativ asupra economiilor regiunilor de frontieră.

Efectele s-au propagat și în activitățile de servicii: numărul nopților de cazare ale turiștilor străini în statele membre cele mai afectate a scăzut cu aproximativ 10 – 35%, în timp ce volumele de marfă transportate pe calea ferată s-au redus cu până la 75 – 80%.

Comisia notează că aceste efecte au fost resimțite și în statele membre cu ieșire la Marea Neagră, precum Bulgaria, cu repercusiuni economice care au contribuit la o creștere mai lentă și la o inflație mai ridicată.

Traducerea socială

Aceste date descriu un transfer de cost. Șocul macroeconomic a fost absorbit, în cea mai mare parte, de gospodării.

O inflație cu peste 3,7 puncte procentuale peste medie, într-o regiune în care PIB-ul pe locuitor este deja cu 12–21% sub media națională, înseamnă o erodare disproporționată a puterii de cumpărare a salariilor. În absența unor mecanisme de indexare sau a unei negocieri colective puternice, această erodare devine permanentă.

Aici se află legătura directă cu depopularea. Un lucrător care constată că salariul său cumpără sistematic mai puțin decât acum trei ani, într-o regiune cu servicii publice în declin și cu risc de securitate crescut, are un motiv rațional să plece.

Comisia oferă câteva instrumente utile. Statele membre sunt invitate să includă în investițiile din Fondul Social pentru Climă măsuri de reducere a sărăciei energetice, inclusiv în regiunile de frontieră estică, în beneficiul gospodăriilor vulnerabile și al microîntreprinderilor. De asemenea, sunt invitate să utilizeze alocările din același fond pentru reducerea sărăciei în materie de transport, prin investiții în transport public sustenabil, leasing social de vehicule electrice, mobilitate partajată și transport la cerere.

Solicităm ca aceste instrumente să fie completate cu:

1. Un capitol explicit de convergență salarială în planurile de parteneriat național și regional pentru regiunile de frontieră.

2. Consolidarea negocierii colective sectoriale ca instrument principal de protecție a puterii de cumpărare, în conformitate cu Directiva (UE) 2022/2041 privind salariile minime adecvate.

3. Monitorizarea publică a evoluției salariilor reale în regiunile de frontieră, cu raportare anuală în cadrul dialogului politic la nivel înalt propus de Comisie.

4. Prioritizarea gospodăriilor din regiunile de frontieră în alocările naționale din Fondul Social pentru Climă.

Reziliența este, în cele din urmă, o chestiune de capacitate de a suporta un șoc. O gospodărie cu venituri erodate nu are această capacitate.