Federația Sindicatelor Libere din România (FSLR) vă invită să contribuiți la dezvoltarea unor soluții comune pentru consolidarea dialogului social și a negocierilor colective precum și la o mai bună înțelegere a rolului sectoarelor economice pentru administrarea pieței muncii și pentru gestionarea impactului schimbărilor climatice asupra sistemului de relații industriale. Evenimentul are loc în contextul unui deficit bugetar important dar și a unor măsuri de austeritate care au generat deja o deterioare a puterii de cumpărare în ceea ce privește salariații.
Gestionarea unei situații economice dificile și a unor măsuri de austeritate care au afectat semnificativ salariații conferă o responsabilitate sporită partenerilor sociali în ceea ce privește implicarea activă în gestionarea riscurilor economice sistemice. În acest context, FSLR, în cadrul proiectului 301657 Consolidarea operațională a Federației Sindicatelor Libere din România, activitatea 4.2, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, inițiază o campanie care integrează o serie de evenimente structurate menite să contribuie la identificarea și analizarea provocărilor economice, sociale și de mediu cu impact direct asupra sistemului de relații industriale, dar și a angajaților, angajatorilor și partenerilor sociali.
Când: 23.02.2026 de la 09.00 - 15.00
Unde: Craiova
Suntem foarte încrezători că participarea dumneavoastră va contribui decisiv la identificarea unor elemente de sinergie și a unor punți de legătură între interesele partenerilor sociali. Asigurarea unui dialog social echilibrat și eficient reprezintă pentru FSLR un obiectiv care va ajuta în mod direct și nemijlocit la consolidarea dialogului social.
Pentru confirmări, vă rugăm să ne contactați până la 20 februarie 2026, la fslr@fslr.ro sau la 0745358295.
Conectează-te prin click aici pentru a putea adăuga un comentariu!