Rolul sindicatelor în protecția muncitorilor și susținerea pentru standarde moderne

Protecția fizică, mentală și psihologică a muncitorului constituie fundamentul unui loc de muncă de calitate iarcomunicarea în domeniu siguranței și sănătății ocupaționale rămâne una dintre cele mai esențiale și prioritare funcții ale sindicatelor și ale partenerilor sociali în general. Roadmapul pentru locuri de muncă de calitate subliniază cu vehemență magnitudinea și severitatea provocării ocupaționale care ne confruntă și anume aceea că anual, în Uniunea Europeană, peste 170.000 de oameni mor prematur din cauza bolilor profesionale și expunerii ocupaționale, se înregistrează aproximativ 3.300 de accidente mortale și peste 220.000 de accidente grave non mortale care duc la absență prolongată de mai mult de trei luni de la muncă sau incapacitate permanentă și durabilă de muncă.

Comunicarea privind siguranța și sănătatea ocupațională trebuie să fie conformă cu reglementări și standarde legale dar și profund umană, apropiată de realitatea pe care o trăiesc oamenii, și capabilă să motiveze și să inspire schimbare substanțială. Sindicatele sunt instituții care au credibilitatea și legitimitatea de a transforma cifrele în poveștile vii și in stări emoționale și să comunice necesitatea urgentă de acțiune cu o autoritate morală autentică care vine din reprezentarea directă și din vocea acelora care sunt expuși zilnic pericolelor și riscurilor ocupaționale.

Sindicatele au responsabilitatea de a comunica, membrilor lor, care sunt obligațiile și responsabilitățile angajatorului în temeiul acestor directive și care sunt drepturile și protecțiile disponibile și cum pot fi ele exercitate efectiv. Comunicarea trebuie să fie neapărat în termeni accesibili și înțelepți, nu în limbaj juridic abstract și intimidant. De exemplu, comunicarea privind expunerea la substanțele cancerigene și mutagene trebuie să explice, în termeni pe care un muncitor din industrie chimică îi poate înțelege și cu care se poate raporta, care sunt substanțele periculoase specifice cu care lucrează, care sunt simptomele și semnalele de alarmă ale expunerii și ce trebuie să facă imediat dacă suspectează că a fost expus. Comunicarea privind siguranța și sănătatea se extinde și la riscuri emergente și neașteptate care nu sunt încă pe deplin reglementate și protejate de legislație. De exemplu, unul din trei cetățeni europeni a experimentat hărțuire sexuală la locul de muncă, o cifră alarmantă care urcă la 41,6% pentru femei cu vârsta între 18-29 de ani. Sindicatele trebuie să comunice cu clar și direct, atât membrilor lor cât și angajatorilor și instituțiilor, că hărțuirea sexuală nu este acceptabilă sub nicio formă și că sunt mecanisme de plângere și protecție disponibile care trebuie respectate.

Comunicarea privind siguranța și sănătatea trebuie neapărat să includă o perspectivă sensibilă la gen și diversitate. Muncitoarele sunt deseori expuse la riscuri ocupaționale diferite și specifice de ale muncitorilor bărbați iar comunicarea trebuie să fie extrem de sensibilă la aceste diferențe și particularități. De exemplu, muncitoarele în sectoarele de îngrijire și servicii domiciliare se confruntă cu riscuri specifice și frecvente de hărțuire, asalt și exploatare. Sindicatele trebuie să comunice aceste riscuri cu clar și să apere cu fermitate drepturi specifice ale muncitoarelor.