Stabilitatea ocupării și scara alternativelor la concediere

Concedierea ar trebui să fie ultimul resort al unei proceduri, nu primul reflex al unei crize.

Stabilitatea locurilor de muncă este cel mai sensibil dintre subiectele aduse pe masă de un șoc energetic. Orice veste despre concedieri capătă rezonanță imediată într-un oraș în care o singură fabrică înseamnă sute sau mii de salarii. În lipsa unui cadru de dialog social, deciziile de acest tip sunt luate unilateral și rapid, iar organizațiile sindicale sunt informate atunci când marja de intervenție este deja epuizată.

Dialogul social trebuie, de aceea, să introducă principiul ultimului resort și să structureze explicit o scară a alternativelor la concedieri. Această scară include reducerea temporară a timpului de lucru cu menținerea unei părți din salariu prin scheme de sprijin, lucrul în ture comprimate, transferurile voluntare către alte puncte de lucru sau alte zone ale companiei, planurile de mentenanță și pregătire în perioadele în care comenzile scad, precum și formarea certificată pentru calificările cerute de adaptările tehnologice. Fiecare opțiune trebuie epuizată înainte de trecerea la următoarea, iar trecerea trebuie justificată cu date.

În România, astfel de măsuri pot fi sprijinite prin politici publice care completează veniturile lucrătorilor, mai ales în perioadele de reducere a programului, cu condiția ca angajatorii să păstreze ocuparea și să investească în recalificare. Sprijinul public acordat fără obligații corelative devine un simplu transfer către companie. Sprijinul condiționat de menținerea locurilor de muncă și de programe reale de formare produce efecte durabile.

Rolul organizației sindicale nu se încheie odată cu semnarea unui acord de restructurare. Continuă cu monitorizarea aplicării lui și cu parteneriatul cu instituțiile de formare, astfel încât orele pierdute să se transforme efectiv în competențe câștigate. Sindicatul devine, în această configurație, garantul că restructurarea nu se transformă într-un instrument de slăbire a drepturilor ci trebuie ajuns  într-un proces controlat prin care ocuparea este protejată, iar competențele colective ale întreprinderii sunt conservate pentru momentul reluării activității.