Federația Sindicatelor Libere din România (FSLR) vă invită să contribuiți la dezvoltarea unor soluții comune pentru consolidarea dialogului social și a negocierilor colective la nivel de sector de activitate precum și la o mai bună înțelegere a rolului sectoarelor economice pentru administrarea pieței muncii și pentru gestionarea impactului schimbărilor climatice asupra sistemului de relații industriale.
Desfășurarea actuală a proceselor economice din România conferă o responsabilitate sporită partenerilor sociali în ceea ce privește implicarea activă în gestionarea riscurilor sistemice, în vederea atingerii obiectivelor strategice asumate. În acest context, FSLR, în cadrul proiectului 301657 Consolidarea operațională a Federației Sindicatelor Libere din România, activitatea 4.2, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, inițiază o campanie care integrează o serie de evenimente structurate menite să contribuie la identificarea și analizarea provocărilor economice, sociale și de mediu cu impact direct asupra sistemului de relații industriale, dar și a angajaților, angajatorilor și partenerilor sociali.
Când: 04.08.2025 de la 12.00 - 18.00
Unde: Hotel Lux Divina, str.13 Decembrie, nr. 96, Brașov
Suntem foarte încrezători că participarea dumneavoastră va contribui decisiv la identificarea unor elemente de sinergie și a unor punți de legătură între interesele partenerilor sociali. Asigurarea unui dialog social echilibrat și eficient reprezintă pentru FSLR un obiectiv care va ajuta în mod direct și nemijlocit la consolidarea dialogului social.
Vor participa la eveniment reprezentanti ai organizatiilor patronale locale, sectoriale, regionale sau nationale, reprezentanți ai mișcării sindicale precum si institutii publice cu responsabilitati in zona pietei muncii cu activitate la nivel local, regional sau national.
Pentru confirmări, vă rugăm să ne contactați până la 31 iulie 2025, la fslr@fslr.ro sau la 0745358295.
Conectează-te prin click aici pentru a putea adăuga un comentariu!