Rolul sindicatelor în asigurarea protecției muncitorului în piețe fragmentate

Fragmentarea globală a lanțurilor de aprovizionare și de producție, accelerarea serviciilor transfrontaliere și mobilitatea crescândă și iregulată a muncitorului, atât în interiorul Uniunii Europene cât și din țări terțe, au creat un peisaj și o realitate de piață în care comunicarea nu mai poate fi limitată pur și simplu la nivelul unei companii individuale sau chiar al unui stat membru izolat. Roadmapul pentru locuri de muncă de calitate recunoaște explicit și cu claritate că mobilitatea laborală, în sectoare cum sunt transportul rutier și aerian, agricultura, serviciile de asistență și lucrul casnic, necesită o comunicare coordonată și mult mai sofisticată și nuanțată pentru a asigura că muncitorii din aceste sectoare beneficiază de protecția socială efectivă și de standardele de muncă decente și fără compromisuri. Sindicatele joacă un rol esențial și nu este înlocuibil în asigurarea acestei comunicări coordonate, deoarece acestea sunt instituțiile care pot transcende granițele naționale și pot articula necesitatea unei protecții uniforme și nondiscriminatorii pentru muncitori mobili. Comunicarea intersectorială face referire la necesitatea stringentă de a comunica, atât înăuntrul sindicatelor respective din sectoare diferite cât și între ele și între țări, cu privire la bune practici, strategii comune și lecții învățate pentru a proteja muncitorii care muncesc în mai mulți sectoare sau care își schimbă ocupația. Comunicarea intersectorială trebuie neapărat să includă și schimbul activ de informații privind practici exploatatoare sau manipulatoare în cadre complexe de subcontractare și în intermedierea muncii.

Comunicarea privind mobilitatea transfrontalieră este complicată și problematică din cauza unor realități administrative și legale. Muncitorii mobili se confruntă adesea cu situații și dileme în care regulile privind drepturile sociale, obligații fiscale și pensiile suplimentare nu sunt clare, sunt contradictorii și nu sunt bine comunicate. Sindicatele trebuie să comunice muncitorilor, în limbile lor materne și în termeni accessibili, care sunt schimbările și cum afectează aceasta concret condițiile lor de ocupare și protecția socială. Comunicarea trebuie să fie proactivă și ușor accesibilă, nu doar disponibilă pentru cei care știu exact unde și cum să o caute. Comunicarea intersectorială trebuie, de asemenea, să adreseze o dimensiune de competiție și dezechilibru între sectoare pentru muncitori calificați. În contextul în care unele sectoare sunt în creștere rapidă și atrag agresiv talentul și muncitorii calificați, alte sectoare se confruntă cu deficit semnificativ de muncitori și cu pierdere de prestigiu ocupațional. Sindicatele trebuie să comunice, cum pot sectoarele în dificultate să-și îmbunătățească substanțial condițiile de muncă, remunerația și perspectivele de carieră pentru a atrage și a reține talentul.

Ceea ce este considerată bună practică și eficace în Germania sau Suedia poate să nu funcționeze direct și fără adaptare în România, Malta sau alte state membre. Sindicatele au responsabilitatea de a comunica, în cadrul Uniunii și în rețelele internaționale, cu privire la diversitatea sistemelor și de a promova cooperare constructivă care respectă autonomia și libertatea contractuală a partenerilor sociali în fiecare stat membru, în timp ce se promovează și se apără standarde minime de protecție care nu sunt negociabile și nu pot fi compromise.